| Orientare în Alergare |
|
Ce este Orientarea ? Orientarea, este o disciplină sportivă,care constă în parcurgerea contra timp a unui traseu dinainte stabilit, marcat pe hartă, concretizat în atingerea punctelor de control, materializate în teren prin balize. Esenţa competiţiei: orientarea în teren necunoscut, cu ajutorul hărţii şi busolei, parcurgând un traseu impus de organizatori, în cel mai scurt timp posibil. Orientarea, se practică sub forma unor concursuri desfăşurate în zone de şes, deluroase, muntoase, înpădurite, cu relief frământat, dar există competiţii spectaculoase în parcuri şi oraşe. Harta de concurs, reprezintă foarte detailat terenul de concurs – zona unde se desfăşoară competiţia, micşorată la o scară ce asigură suficiente informaţii şi lizibilitate bună chiar în timpul alergării, având totuşi un format practic, comod. Traseul de concurs, desenat (tipărit) pe hartă cu culoarea roşie (rubin), începe de la plecare, start – simbol triunghi, urmează punctele de control -simbol cerc, unite printr-o linie şi numerotate în ordinea de parcurgere obligatorie şi în final sosirea - simbol două cercuri concentrice. Nerespectarea succesiunii punctelor, precum şi neparcurgerea integrală a traseului duce la neclasarea sportivului. În teren, exact pe reperul marcat pe hartă, se montează balize de culoarea roşu-alb (sau portocaliu-alb), precum şi un dispozitiv de marcare, înregistrare (perforator, indexor electronic), care confirmă trecerea concurentului prin punctul respectiv (vezi foto 1). Între două puncte de control consecutive, concurentul este liber să aleagă varianta proprie optimă, care îi asigură un parcurs cu pierdere minimă de timp. Astfel un bun concurent caută rutele cele mai scurte, chiar riscante, pe când concurentul bine pregătit fizic, optează pentru o variantă ocolitoare prin care poate găsi sigur şi rapid punctul de control. Precizia şi acurateţea hărţii precum şi corectitudinea de instalare a balizelor (fără să fie ascunse), asigură obiectivitatea concursului, eliminarea hazardului din competiţie - orientarea nu este un joc de-a v-aţi ascunselea! Pentru a asigura o dificultate corespunzătoare, precum şi satisfacţia competiţională scontată, făcând şi diferenţa dintre sexe, traseele de concurs diferă. Astfel începătorii se confruntă cu trasee mai uşoare tehnic şi fizic decât avansaţii, copiii au trasee simple, scurte, corespunzătoare cu nivelul lor de evoluţie fiziologică în timp ce traseele pentru cei de 21 ani (seniori - elita) sunt cele mai lungi şi mai grele tehnic, apoi din nou traseele devin mai uşoare (mai ales fizic) pentru categoriile de veterani. Sistemul competiţional este accesibil pentru toate vârstele, existând categorii între10 şi 90ani – fete, băieţi (F, M 10,12,14,16,18,20,21,35,40,45,50,55,60…90 ani), de la faze locale până la campionate mondiale. Pentru a testa diferitele calităţi ale participanţilor se organizează concursuri pe mai multe probe: individuale, ştafete, pe echipe, etape de zi, de noapte, distanţe clasice, şprinturi, curse lungi, există orientare pe schiuri şi pe biciclete. Deci pe scurt:
Cum a apărut şi a evoluat acest sport? Cum se desfăşoară un concurs de Orientare? Cum este reprezentat terenul pe o hartă de Orientare? Când urc, când cobor, cum să urc cât mai puţin? Tehnici de orientare planimetrice Unde est amplasat punctiul de control Ce fel de ţinută este indicată? Cum pot să câştig, cum pot să fiu şi mai bun? Ce tipuri de concursuri sunt organizate Cum pot să fiu la curent cu ce se întâmplă în lumea Orientării |
